JUDÉŢ, (I, 1, 2) judeţi, s.m., (I, 3, 4, II) judeţe, s.n. I. 1. S.m. (În vechea organizare a Ţării Româneşti) Denumire dată cârmuitorului unui oraş; primar. 2. S.m. (Învechit şi regional) Judecător (1). 3. S.n. Judecată (3). 4. S.n. (Înv.; în religia creştină) Judecata de apoi. II. S.n. 1. (În vechea organizare a Ţării Româneşti) Împărţire administrativ-teritorială, corespunzătoare ţinutului în Moldova. 2. Unitate administrativ-teritorială, în România, în componenţa căreia intră mai multe oraşe şi comune. – Lat. judicium.

JUDÉŢ s. v. acţiune, animozitate, cauză, ceartă, conflict, decizie, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâl-ceavă, hotărâre, învrăjbire, judecată, judecător, litigiu, neînţelegere, primar, proces, sentinţă, verdict, vrajbă, zî-zanie.

JUDÉŢ s. 1. (IST.) şoltuz, (prin Mold.) voit. (~ al unui oraş.) 2. (înv.) sud, (înv., în Bucov.) beţârc, (înv., în Transilv.) comitat, (înv., în Mold.) ţinut, (înv., în Transilv.) varmeghie. (~ul Bihor.)

judéţ (primar, judecător) s. m., pl. judéţi

judéţ (unitate administrativ-teritorială, judecată) s. n., pl. judéţe

JUDÉŢ ~e n. Unitate administrativ-teritorială de rang superior, având în componenţă mai multe oraşe şi comune. /<lat. judicium