LUNÉTĂ, lunete, s.f. 1. Instrument optic alcătuit din mai multe lentile (şi prisme) dispuse într-un tub şi servind, în astronomie, în topografie, în tehnica militară etc. la observarea obiectelor depărtate. 2. Dispozitiv de sprijinire a pieselor lungi şi subţiri, în timpul prelucrării lor la strung. 3. Element arhitectonic de forma unei bolţi semicilindrice, folosit de obicei pentru amplasarea unei deschideri sau pentru crearea unui efect decorativ. – Din fr. lunette.

LUNÉTĂ s. (ASTRON.) lunetă astronomică = (rar) refractor; lunetă meridiană = instrument de pasaj.

lunétă s. f., pl. lunéte

LUNÉT//Ă ~e f. Instrument optic compus din mai multe lentile pentru observarea obiectelor îndepărtate. ~ astronomică. /<fr. lunette

LUNÉTĂ s.f. 1. Instrument optic format dintr-un tub cu mai multe lentile, folosit pentru observarea de la depărtare a unor obiecte etc. 2. Dispozitiv fixat pe o maşină-unealtă, servind la susţinerea pieselor care se prelucrează. 3. Element arhitectonic în formă de boltă semicirculară, care străpunge partea inferioară a unei cupole sau a unei bolţi mai mari. ♢ Lunetă cilindrică = boltă rezultând din intersecţia a doi semicilindri de raze inegale. [< fr. lunette].

LUNETĂ, -E, s.f. Geam spate la caroseria unui automobil, montat în partea opusă parbrizului. – Din fr. lunette.

LUNÉTĂ, -E, s.f. (Auto.) Geamul din spate al caroseriei unui automobil, montat în partea opusă parbrizului. – Din fr. lunette.