MÂNTUÍ, mấntui, vb. IV. Tranz. şi refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În limbaj bisericesc) A ierta sau a obţine iertarea pentru păcatele săvârşite, a scăpa de pedeapsa divină; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) sfârşi. ♢ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. şi: mântuiesc] – Din magh. menteni.

A mântui ≠ a începe

MÂNTUÍ vb. v. apăra, dezrobi, dezvinovăţi, disculpa, elibera, emancipa, epuiza, isprăvi, încheia, justifica, libera, salva, scăpa, scoate, scuza, sfârşi, termina.

MÂNTUÍ vb. (BIS.) a (se) izbăvi, a (se) purifica, a (se) răscumpăra, a (se) salva, (înv.) a (se) scoate, a (se) scumpăra, a (se) scura, a (se) spăsi, (fig.) a (se) curăţa, a (se) spăla. (S-a ~ de păcate.)

mântuí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. mântuie, imperf. 3 sg. mântuiá (a salva, a vindeca ind. prez. 1 sg. măntuiésc, 3 sg. mântuiéşte; conj. prez. 3 sg. şi pl. mântuiáscă)

A SE MÂNTU//Í mă ~iésc intranz. 1) pop. A ajunge la capăt; a se încheia; a se termina. ♢ ~ (cu cineva) a muri. 2) rel. A-şi ispăşi păcatele; a scăpa de pedeapsa divină. [Şi mântui] /<ung. menteni

A MÂNTU//Í ~iésc tranz. pop. 1) A face să se mântuie. 2) A scoate cu bine dintr-o situaţie complicată; a scăpa; a salva. 3) fam. A lipsi de viaţă; a omorî; a răpune; a sfârşi. ~ de zile. [Şi mântui] /<ung. menteni