EMANCIPÁ, emancipez, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A(-şi) câştiga sau a face să-şi câştige independenţa; a (se) elibera (1). ♦ Refl. (Despre copii şi adolescenţi) A-şi lua unele libertăţi nepotrivite cu vârsta lui, a avea purtări libertine. 2. Tranz. (În trecut) A scoate un minor de sub tutela părintească sau a tutorelui şi a-i acorda, înainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major. – Din fr. émanciper, lat. emancipare.

EMANCIPÁ vb. v. dezrobi.

emancipá vb., ind. prez. 1 sg. emancipéz, 3 sg. şi pl. emancipeáză

A SE EMANCIP//Á ~éz intranz. 1) A deveni independent, eliberându-se de convenţiile morale şi sociale. 2) (despre minori) A se comporta prea liber pentru vârsta pe care o are; a avea purtări libertine. /<fr. émanciper, lat. emancipare

A EMANCIP//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A face să se emancipeze. 2) A scoate de sub tutelă, având dreptul de a dispune de bunurile sale înainte de majorat. /<fr. émanciper, lat. emancipare

EMANCIPÁ vb. I. 1. tr. (Jur.) A da unui minor dreptul de a-şi administra şi de a dispune de averea sa. ♦ (Ant.) A elibera un fiu din puterea părintelui sau un sclav de stăpânul său. 2. (Fig.) A da libertatea, a elibera de sub o dominaţie, de sub puterea cuiva. 3. refl. A-şi câştiga, a-şi dobândi libertatea, independenţa. ♦ A-şi lua libertatea de a face anumite lucruri nepotrivite cu vârsta sa, a avea purtări libertine. [P.i. 3,6 -pează. / < fr. émanciper, it., lat. emancipare].