MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s.n. (3, 4) s.m. 1. S.n. Boabă rotundă şi tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici şi care se întrebuinţează ca podoabă de preţ; perlă. ♢ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, încrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S.n. Pietriş mărunt la betoane pentru faţade, mozaicuri, pentru aşternut pe alei etc. 3. S.m. (Bot.) Lăcrimioară, cerceluş. 4. S.m. Numele unei specii de vâsc care creşte numai pe stejari, cu fructe în formă de bobiţe galbene (Loranthus europaeus) – Din ngr. margaritári.

MĂRGĂRITÁR s. 1. v. perlă. 2. v. lăcrimioară. 3. v. vâsc.

mărgăritár (bot.) s. m.

mărgăritár (perlă) s. n., pl. mărgăritáre

MĂRGĂRITÁR² ~i m. Plantă erbacee perenă, cu frunze mari, alungite, cu flori mici, albe, în formă de clopoţei şi cu miros foarte plăcut; mărgărit; lăcrimioară. /<ngr. margaritári

MĂRGĂRITÁR¹ ~e n. 1) Formaţie dură şi strălucitoare, de cele mai multe ori sferică, extrasă din scoicile unor moluşte şi folosită la confecţionarea bijuteriilor; perlă; mărgărit. 2) fig. Obiect de valoare foarte mare; mărgărit. /<ngr. margaritári