MĂRTURÍE, mărturii, s.f. 1. Declaraţie făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru sau pentru a-şi susţine părerile. ♦ Spec. Depoziţie făcută de un martor în faţa unei instanţe judecătoreşti. ♢ Mărturie minicinoasă = infracţiune care constă în fapta unui martor de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie. ♢ Expr. A sta (sau a fi) mărturie = a se afla de faţă, a fi martor. ♦ (Înv.) Mărturisire a credinţei. ♦ (Rar) Martor. 2. Dovadă, atestare; semn, probă, indiciu. 3. (Reg.) Târg săptămânal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraş pentru a depune mărturii 1). – Martur + suf. -ie.

MĂRTURÍE s. v. cunoştinţă, informaţie, învăţătură, martir, martiraj, martiriu, martor, mucenic, mucenicie, normă, precept, principiu, regulă, supliciu, ştire, veste.

MĂRTURÍE s. 1. v. depoziţie. 2. v. probă. 3. v. ade-verinţă. 4. v. dovadă. 5. atestare, dovadă, probă. (Iată o ~ elocventă pentru cele arătate.)

mărturíe s.f., art. mărturía, g.-d. art. mărturíei; pl. mărturíi, art. mărturíile

MĂRTURÍ//E ~i f. 1) Declaraţie a unui martor în faţa organelor de anchetare pentru a adeveri un lucru sau pentru a susţine părerile cuiva; depoziţie; mărturisire. 2) Fapt care serveşte la confirmarea unui adevăr; dovadă; probă. /martur pop. + suf. ~ie