MOŞTENÍ, moştenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi un bun pe cale de succesiune, a dobândi prin testament. ♦ A deveni succesorul, mostenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deţine pe cale ereditară o însuşire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obţine, a dobândi. – Din moştean.

MOŞTENÍ vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moşneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoşi.)

moştení vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. moştenésc, imperf. 3 sg. moşteneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. moşteneáscă

A MOŞTEN//Í ~ésc tranz. 1) (bunuri, patrimonii, titluri etc.) A primi prin succesiune; a căpăta prin testament. 2) (calităţi, caracteristici) A deţine prin ereditate. /Din moştean