PĂCÁT, păcate, s.n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericeşti, abatere de la o normă (religioasă); fărădelege; p. gener. faptă vinovată, greşeală, vină. ♢ Păcatul strămoşesc (sau originar) = (în concepţia religiei creştine) greşeala de a fi încălcat interdicţia divină de a nu gusta din pomul cunoaşterii binelui şi a răului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai şi pierderea stării paradiziace. Păcat capital = păcat considerat de biserică fundamental şi din care ar izvorî toate celelalte păcate. ♢ Loc. adj. şi adv. Cu păcat = greşit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ♢ Expr. A-şi face păcat(e) cu cineva = a face o faptă rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptăţi pe cineva. A intra (sau a cădea) în păcat(e) = a comite o faptă condamnabilă, a greşi. A-şi spăla păcatul (sau păcatele) = a ispăşi o greşeală, o vină. Lasă-mă păcatelor mele (sau lasă-l păcatelor lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă (sau lasă-l etc.) în pace! Păcatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a) a suporta consecinţele greşelii altui a; b) a fi ispitit, tentat să facă ceva. A vorbi cu păcat = a aduce învinuiri nedrepte, a greşi, a se face vinovat spunând lucruri neadevărate. (E) păcat (de Dumnezeu) sau e mai mare păcat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (Înv. şi pop.) Canon, osândă, primită pentru ispăşirea unei vini. 2. Cusur, defect, scădere; slăbiciune, patimă, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, năpastă, pacoste, necaz. ♢ Loc. adv. Din păcate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ♢ Expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva păcatul (sau păcatele) să... (sau de...) = a simţi un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău, de o slăbiciune. (Exclamativ) Mai ştii păcatul! = cine ar putea şti? se prea poate. Păcat că... (sau de...)! = îmi pare rău că... (sau de...); e regretabil că... Ce păcat! = cât îmi pare de rău! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ♢ Expr. Al păcatelor = al naibii, teribil, straşnic, cumplit, grozav. Ce păcatul? sau ce păcatele? = ce naiba'? ce dracu? Ba pe păcatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – Lat. peccatum.

PĂCÁT s. v. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare.

PĂCÁT s. 1. v. vină. 2. greşeală, ispită. (A căzut în ~.) 3. cusur, defect, deficienţă, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carenţă, racilă, tară, (pop. şi fam.) beteşug, (reg. şi fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. şi Mold.) ponos, (înv.) greşeală, lichea, nedesăvârşire, răutate. (E plin de ~e.)

păcát s. n., pl. păcáte

PĂCÁT ~e n. 1) Faptă sau vorbă care contrazice principiile moralei religioase. ♢ Cu ~ nedrept; vinovat. Fără ~ drept; nevinovat. A intra (sau a cădea) în ~ a săvârşi o faptă regretabilă. A-şi ispăşi (sau a-şi spăla) ~ul (sau ~ele) a-şi ispăşi vina. A face ~e cu cineva a învinovăţi pe nedrept pe cineva. A-l împinge la ~ (pe cineva) a fi îndemnat de un gând rău. E ~ (sau e mai mare ~ul) e regretabil; n-ar trebui. 2) Întâmplare nefastă; nenorocire. ♢ Din ~e din nefericire; cu regret. Ce ~ îmi pare foarte rău. ~ele mele vai de mine. 3) fig. Imperfecţiune morală caracteristică unei persoane. /<lat. peccatum