PRIGONÍ, prigonesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca cuiva în mod permanent necazuri, neplăceri, a trata cu ură, cu duşmănie, a persecuta; (despre autorităţi) a lua masuri represive, a oprima. 2. A izgoni, a fugări pe cineva. ♦ Fig. (Despre abstracte) A urmări, a obseda; a chinui. – Din sl. prigoniti.

PRIGONÍ vb. 1. v. oprima. 2. v. persecuta.

PRIGONÍ vb. v. alunga, certa, depărta, fugări, goni, hăitui, izgoni, îndepărta, învrăjbi, judeca, supăra, urmări.

prigoní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. prigonésc, imperf. 3. sg. prigoneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. prigoneáscă

A PRIGON//Í ~ésc tranz. 1) (persoane) A urmări insistent, pricinuind neplăceri; a persecuta. 2) (persoane) A pune pe fugă; a alunga. 3) fig. (despre idei, gânduri, sentimente, amintiri) A urmări în permanenţă; a nu slăbi nici pentru un moment; a persecuta; a roade; a măcina. /<sl. prigoniti