PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s.n., (II) pustii, adj. I. S.n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetaţie şi de populaţie; spec. întindere vastă şi plană de teren lipsită de vegetaţie şi nepopulată, acoperită cu nisip; deşert. ♢ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ♢ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ţinuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetaţie şi fără populaţie. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. şi pop., în imprecaţii) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (şi nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleşit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s.f.] – Din bg. pustinja.

Pustiu ≠ aglomerat, arhiplin, populat

PUSTÍU adj., s. v. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos.

PUSTÍU adj. v. deşert, gol, nepăzit, nesupravegheat, vid.

PUSTÍU adj., s. 1. adj. deşert, gol, necultivat, sălbatic, vid, (înv. şi reg.) săcret, (înv.) puştiicios, pustiit. (Un loc, un ţinut ~.) 2. s. v. deşert. 3. s. v. pustietate. 4. adj. v. nelocuit. 5. adj. v. neumblat. 6. adj. părăsit. 7. adj. singur, stingher. (A rămas ~ pe lume.)

pustíu adj. m., f. pustíe; pl. m. şi f. pustíi

pustíu s. n., art. pustíul; pl. pustíuri

PUSTÍ//U¹ ~e (~i) 1) (despre locuri) Care nu are nimic. Pădure ~e. Stradă ~e. 2) (despre localităţi, încăperi, spaţii) Care este lipsit de viaţă; în care (sau pe care) nu se află nimeni. Şcoală ~e. Peron ~. 3) (despre regiuni, ţinuturi) Care este fără vegetaţie şi fără populaţie; deşert; gol. /<bulg. pustinja

PUSTÍU² ~ri n. 1) Regiune întinsă nisipoasă, aproape lipsită de vegetaţie din cauza aridităţii solului; deşert. ♢ În ~ a) în gol; b) în zadar. Ducă-se pe ~ a) numire eufemistică a diavolului; b) epilepsie. 2) fig. Stare sufletească apatică a omului solitar; singurătate chinuitoare. /<bulg. pustinja