STÁVILĂ, stavile, s.f. Construcţie mobilă sau parte mobilă a unei construcţii, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaş cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de buşteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) şi care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ♢ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ♢ Expr. A pune stavilă gurii = a-şi impune tăcere, a se reţine de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziţie, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. şi: stávili] – Din sl. stavilo.

STÁVILĂ s. 1. v. stăvilar. 2. v. dificultate.

stávilă s. f., g.-d. art. stávilei; pl. stávile

STÁVIL//Ă ~e f. 1) Element de construcţie care serveşte la închiderea sau deschiderea apei într-o lucrare hidrotehnică. 2) Element al unui stăvilar care, prin ridicare şi coborâre, reglează secţiunea de curgere a apei. 3) Obiect material care împiedică libera trecere; baraj; obstacol. 4) fig. Factor care împiedică realizarea unei acţiuni; piedică; obstacol; baraj; impediment; barieră. ♢ A pune ~ a împiedica desfăşurarea unei acţiuni; a zădărnici. [G.-D. stavilei] /<sl. stavilo