STICLÉTE, sticleţi, s.m. 1. Mică pasăre cântătoare cu penele viu colorate cu roşu, negru, alb şi galben (Carduelis carduelis). ♢ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleţi (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticleţii (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi ţicnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticleţii din cap = a face pe cineva să renunţe la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de stradă, unui funcţionar al poliţiei. [Var.: (pop.) stigléte, stigléţ s.m.] – Din scr. steglic, bg. stiglic.

STICLÉTE s. v. gardian, poliţai, poliţist, regină, sergent.

STICLÉTE s. (ORNIT.; Carduelis carduelis) (reg.) cucoană, cuconiţă, domnişoară, domnişor, domnuţ, logăcel, logociţă, oiţă, scai, scaiete, scăiecior, scăişor, spinărel, turculeţ, vărguţă, ciuş-de-ghimpe, pasărea-scaiului, pasăre-de-scai, pasăre-domnească, (Bucov.) scăier, (Transilv.) tengheliţă.

sticléte s. m. (sil. -cle-), pl. sticléţi

STICLÉ//TE ~ţi m. Pasăre sedentară, cântătoare, de talie mică, cu cioc conic, scurt şi gros, cu penaj viu colorat. ♢ A fi cu (sau a avea) ~ţi în cap (sau a-i cânta cuiva ~ţii în cap) a) a fi straniu, bizar; b) a fi smintit. A-i scoate cuiva ~ţii din cap a vindeca pe cineva de capricii, de idei ciudate. [Sil. sti-cle-] /<sb. steglic, bulg. stiglic