STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care străluceşte, care împrăştie lumină; strălucit, lucitor. 2. (Despre ochi, privire, faţă) Plin de strălucire, expresiv, luminos. ♦ (Despre culori) Viu, violent. 3. Fig. Fastuos, splendid. – Străluci + suf. -tor.

Strălucitor ≠ mat

STRĂLUCITÓR adj. v. celebru, faimos, ilustru, mare, renumit, reputat, vestit.

STRĂLUCITÓR adj. 1. v. intens. 2. luminos, (rar) străluminat. (Unsoare ~.) 3. luminos, scânteietor, (înv. şi reg.) vederos, (reg.) stelos. (Un astru ~.) 4. luminos, radios. (O dimineaţă ~oare.) 5. v. viu. 6. v. sclipitor. 7. scăpărător, scânteietor, sclipitor, (rar) sticlitor. (Ochi ~.) 8. v. minunat. 9. v. gran-dios. 10. v. fastuos. 11. strălucit, (livr.) briant, eclatant, (fig.) răsunător. (Un discurs ~; un suc-ces ~.)

strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. şi pl. strălucitoáre

STRĂLUCIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care străluceşte; care răspândeşte lumină în jur; luminos; lucitor. Soare ~. 2) (despre obiecte) Care reflectă, răsfrânge lumina. Oglinzi ~oare. 3) (despre ochi, privire, expresia feţei) Care exprimă satisfacţie; fericit; radios. 4) fig. Care se distinge prin fast; fastuos. Palat ~. /a străluci + suf. ~tor