MINUNÁT, -Ă, minunaţi, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însuşiri etc.); p. ext. care uimeşte prin frumuseţe; încântător, splendid. ♦ Foarte bun, excepţional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însuşiri supranaturale. ♦ Vrăjit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.

MINUNÁT adj., adv. 1. adj. v. crucit. 2. adj. splendid, strălucitor, (livr.) magnific, mirific, paradiziac, (pop.) mândru, (înv.) preafrumos. (Un peisaj ~.) 3. adj. v. fermecător. 4. adj. splen-did, superb, (fig.) ceresc, divin, dumnezeiesc, îngeresc, serafic, (livr. fig.) celest. (O muzică ~.) 5. adv. splendid, superb, (fig.) divin, dum-nezeieşte, îngereşte. (Cântă ~.) 6. adj. v. perfect. 7. adv. v. foarte.

MINUNÁT adj. v. ceresc, divin, dumnezeiesc, sfânt.

MINUNÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A MINUNA şi A SE MINUNA. 2) (în basm) Care face minuni; cu proprietăţi supraomeneşti. 3) (despre persoane şi despre manifestările lor) Care şochează prin felul său de a fi; ieşit din comun; straniu; bizar. Purtare ~tă. /v. a minuna