SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s.n. (2) surghiuni, s.m. 1. S.n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situaţie de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. (Înv.) S.m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.

SURGHIÚN s. 1. v. exil. 2. deportare.

SURGHIÚN adj., s. v. alungat, exilat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit.

surghiún (persoană) s. m., pl. surghiúni

surghiún (exil) s. n., pl. surghiúnuri

SURGHIÚN ~uri n. înv. 1) Măsură re-presivă constând în expulzarea din ţară sau din locul de trai a unei persoane care s-a făcut vinovată faţă de puterea de stat; exil; expulzare; deportare. 2) Stare a unei persoane expulzate din ţară sau din locul de trai. [Sil. -ghiun] /<turc. sürgün