SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnişuri etc.; la pers. 3) A se prăbuşi prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ Tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A răsturna pe cineva dintr-o situaţie privilegiată; a submina, a săpa; p. ext. a desfiinţa, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de hernie. – Lat. *subrupare (< rupes).

SURPÁ vb. 1. v. dărâma. 2. v. prăbuşi. 3. a se prăbuşi, (pop.) a se ponorî. (S-a ~ un mal.)

SURPÁ vb. v. abroga, anula, boşorogi, desfiinţa, detrona, infirma, invalida, mazili, submina, suprima.

surpá vb., ind. prez. 1 sg. surp, 3 sg. şi pl. súrpă; conj. prez. 3 sg. şi pl. súrpe

A SURPÁ surp tranz. 1) A face să se surpe. 2) (sănătatea, convingerile etc.) A face să slăbească tare. 3) fig. A răsturna prin uneltiri. /<lat. subrupare

A SE SURPÁ mă surp intranz. 1) (despre maluri, povârnişuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se nărui; a se ponorî; a se dărâma. 2) şi fig. A se răsturna la pământ (datorită pierderii punctului de sprijin); a se nărui. /<lat. subrupare