TANGÉNŢĂ, tangenţe, s.f. Poziţie, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ Atingere, legătură, contact. ♦ Fig. Relaţie, legătură trecătoare, indirectă. – Din fr. tangence.

tangentá vb., ind. prez. 1 sg. tangentéz, 3 sg. şi pl. tangenteáză

tangénţă s. f., g.-d. art. tangénţei; pl. tangénţe

TANGÉNT//Ă ~e f. mat. 1) Dreaptă care vine în contact cu o curbă într-un singur punct, fără a o intersecta. 2) Funcţie trigonometrică a unui unghi, egală cu raportul dintre funcţia sinus şi funcţia cosinus a aceluiaşi unghi. /<fr. tangente, germ. Tangente

TANGÉNŢ//Ă ~e f. mat. 1) Stare a două figuri geometrice care au un singur punct de contact. 2) fig. Contact local şi trecător. Punct de ~. /<fr. tangence

TANGÉNTĂ s.f. Dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. ♦ Funcţie trigonometrică a unui unghi egală cu câtul dintre sinusul şi cosinusul acelui unghi. ♢ (Fig.) În (sau prin) tangentă = tangenţial. [< fr. tangente].

TANGÉNTĂ s.f. Dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. ♦ Funcţie trigonometrică a unui unghi egală cu câtul dintre sinusul şi cosinusul acelui unghi. ♢ (Fig.) În (sau prin) tangentă = tangenţial. [< fr. tangente].