TANGÉNT, -Ă, tangenţi, -te, adj., s.f. 1. Adj. (Despre drepte) Care atinge o curbă într-un singur punct. ♦ (Despre planuri) Care conţine tangente (2) la toate curbele care trec printr-un punct al unei suprafeţe, care atinge suprafaţa într-un singur punct. 2. S.f. Linie dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. ♢ Loc. adv. În (sau prin) tangentă = tangenţial. ♢ Expr. A scăpa prin tangentă = a se eschiva de la un lucru prinzând momentul potrivit; a scăpa cu greu dintr-o situaţie dificilă. 3. S.f. Funcţie trigonometrică egală cu câtul dintre funcţia sinus şi funcţia cosinus. – Din fr. tangent.

tangént adj. m., pl. tangénţi; f. sg. tangéntă, pl. tangénte

TANGÉN//T ~tă (~ţi, ~te) (despre drepte, planuri, linii) Care atinge într-un singur punct o lunie curbă sau un plan fără a le intersecta. /<fr. tangent, germ. Tangente