ÎNFĂŢIŞÁRE, înfăţişări, s.f. 1. Acţiunea de a (se) înfăţişa şi rezultatul ei; prezentare, descriere, zugrăvire. ♦ (Jur.) Prezentare a unei persoane citate în faţa unei autorităţi judiciare, a unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală; dezbatere în faţa unei instanţe. ♦ Termen de judecată. 2. (Concr.) Aspect sub care se prezintă un lucru sau o fiinţă; configuraţie. [Var.: (reg.) înfăţoşáre s.f.] – V. înfăţişa.

ÎNFĂŢIŞÁRE s. 1. prezentare, venire, (fam.) înfiin-ţare. (~ lui la proces.) 2. v. descriere. 3. arătare, expunere, istorisire, narare, povestire, prezentare, relatare, (rar) relaţie, (înv.) spunere. (~ faptelor.) 4. v. reprezentare. 5. v. reflectare. 6. v. imagine. 7. v. aspect. 8. v. configuraţie. 9. v. vedere. 10. v. fi-zionomie. 11. aspect, chip, imagine, ipostază, turnură. (Sub ce ~ se prezintă lucrurile?) 12. as-pect, privelişte, (înv.) priveală, privire. (O ~ demnă de milă.) 13. aspect, faţă. (Parcă a căpătat altă ~.) 14. aspect, latură. (~ veselă a lucrurilor.)

înfăţişáre s. f., g.-d. art. înfăţişării; pl. înfăţişări

ÎNFĂŢIŞ//ÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNFĂŢIŞA şi A SE ÎNFĂŢIŞA. 2) Fel în care se înfăţişează cineva sau ceva; aspect. Parcă a căpătat altă ~. 3) jur. Prezentare în faţa unui organ judiciar. ~area lui la proces. /v. a (se) înfăţişa