CO޹, coşuri, s.n. 1. Obiect de diferite forme, făcut dintr-o împletitură de nuiele, de papură, de rafie etc., cu sau fără toarte, care serveşte la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; coşarcă. ♢ Expr. A arunca (sau a da) la coş = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Conţinutul unui coş¹ (1). 2. Unealtă de pescuit de formă ovală, cilindrică etc., făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă şi folosită la prinderea peştilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn şi prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să fie trecută mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalaţia unei mori mici, în formă de ladă cu gura largă şi fără fund, în care se toarnă grăunţele de măcinat. ♦ Pâlnie în formă de piramidă la maşina de treierat, în care se bagă snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, seminţele etc. 5. Împletitură de nuiele care se aşază ca o ladă pe fundul carului, înlocuind loitrele şi codârla când se transportă lucruri mărunte. 6. Acoperământ de piele sau de pânză al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Coşul pieptului = cavitate toracică; torace. ♢ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în coş = a fi foarte flămând. A fi tare în coş = a fi sănătos, zdravăn. 8. Canal îngust, izolat sau făcut în zid şi trecut prin acoperişul unei case, prin care iese fumul de la sobă, de la vatră etc.; horn, hogeac. ♦ Conductă verticală folosită la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalaţie de încălzire cu focar. – Din sl. košĩ.

CO޲, coşuri, s.n. Bubuliţă purulentă care se formează pe faţă sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamaţii a glandelor sebacee. – [Pl. şi: (m.) coşi] – Lat. cossus.

COŞ s. v. coşar, coşciug, coviltir, dos, pătul, porumbar, sicriu, stup.

COŞ s. (MED.) (pop.) zgrăbunţă. (E plin de ~uri pe faţă.)

COŞ s. 1. paner, (pop.) coşarcă, paporniţă, (Transilv. şi Munt.) corfă, (prin Ban. şi Transilv.) targă. (A pus merindele în ~.) 2. (TEHN.) ladă, (reg.) casă, cutie, drob, durbană, ţarc. (~ la teascul de struguri.) 3. burduf, coviltir, (reg.) ceahol, cutubă, (reg., mai ales în Mold.) poclit. (~ la trăsură.) 4. cămin, horn, (pop.) coşarcă, (reg.) bageacă, cubea, cucuvaie, fumar, horneţ, marchioţă, ursoaie, (prin Transilv.) budureţ, buduroi, (Transilv. şi Munt.) corfă, (Mold.) hogeag, (prin Transilv.) ştiol, (prin Mold. şi Bucov.) şuber. (Fumul iese prin ~.) 5. coşul pieptului v. torace.

coş (obiect, bubuliţă) s. n., pl. cóşuri

CO޲ ~uri n. Bubă purulentă care se formează uneori pe faţă sau pe corp, ca urmare a inflamaţiei glandei sebacee. /<lat. cossus

CO޹ ~uri n. 1) Obiect împletit din papură, nuiele etc., cu sau fără torţi, de diferite forme şi mărimi, servind la transportarea sau păstrarea unor obiecte. ♢ A arunca (sau a da) ceva la ~ a se debarasa de ceva netrebuincios; a arunca ceva ca fiind lipsit de valoare. 2) Conţinutul unui obiect de acest fel. Un ~ de mere. 3) Îngrăditură din nuiele pentru prins peşte; coteţ. 4) Parte a unui autocamion, în formă de cutie, în care se pune în-cărcătura; benă. ~ul camionului. 5) (la casele de locuit, fabrici, vapoare etc.) Canal vertical de evacuare a fumului sau a gazelor din sobe sau din cuptoare, ridicat la o anumită înălţime. ~ul locomotivei. ~ul navei. 6) (la trăsuri) Acoperământ pliabil care se întinde pentru a feri pasagerii de intemperii. 7) (la mori) Ladă în care se toarnă grăunţele de măcinat. 8) (la batoze) Pâlnie în care se introduc snopii pentru a fi treieraţi. 9) (la teascuri) Îngrăditură din stinghii rare în care se încarcă strugurii zdrobiţi. 10) (la baschet) Plasă fixată pe un cerc metalic, prin care trebuie trecută mingea. 11) anat. Cavitate a corpului în care se află principalele organe ale sistemului respirator şi circulator; torace. ~ul pieptului. ♢ A fi tare în ~ a fi complet sănătos. 12) geol. Canal care face legătura între vatra vulcanului şi exterior. ~ vulcanic. /<sl. koši

coş, cóşuri, s.n. (înv.) tabără tătărească.