CON-¹ Element de compunere însemnând „împreună cu“, care serveşte la formarea unor substantive (conşcolar, coreferent), a unor verbe (conlocui, convieţui etc.) sau a unor adjective (conaţional). [Var.: co-] – Din fr. co(n)- (lat. cum-).

CON², conuri, s.n. 1. Suprafaţă descrisă de o dreaptă care se deplasează sprijinindu-se pe o curbă închisă imobilă şi pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric mărginit de o asemenea suprafaţă şi de un plan. 2. (Geogr.; în sintagmele) Con vulcanic = formă de relief conică cât un munte, constituită în urma erupţiilor vulcanice, din lavă, cenuşă etc. Con de dejecţie = formă de relief în evantai, rezultată din acumularea materialului transportat de torenţi acolo unde se micşorează panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumină = mănunchi de raze care pleacă dintr-un punct luminos şi cade pe o suprafaţă. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numeroşi solzi lemnoşi, care reprezintă florile mascule sau femele. – Din fr. cône.

CON s. 1. (GEOGR.) con de dejecţie = agestru. 2. (BOT.) (pop.) pară, (reg.) cocean, cucuruz, păpuşoi. (~ de brad.) 3. (BOT.) con vegetativ = vârf vegetativ. 4. con pirometric v. pirometru ceramic; con Seger v. pirometru ceramic.

con s. n., pl. cónuri

CON ~uri n. 1) Corp geometric rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic în jurul catetei. 2) Obiect cu o astfel de formă. ♢ ~ vulcanic partea din afară a unui vulcan înălţată deasupra pământului. 3) Fructul coniferelor. ~ de brad. 4): ~ în trepte mecanism pentru schimbarea vitezei de rotaţie. /<fr. cône, lat. conus

CON- Element prim de compunere savantă care are semnificaţia „împreună cu“. [Var. co-, com-. / < fr. co(n)-, lat. con – cu].

CON¹-/CO-/COM- pref. „împreună (cu)“, „spre ceva“, „alături“. (<fr. co/n, m/-, cf. lat. com < cum = cu)

CON² s. n. 1. corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic în jurul uneia dintre catetele sale; obiect cu o astfel de formă. ♢ ~ vulcanic = partea exterioară, în formă de con, a unui vulcan; ~ de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos şi cade pe o suprafaţă. 2. fructul coniferelor. (<fr. cône, lat. conus)

CON³ prep. (muz.) „cu“. (<it. con)

CON¹-/CO-/COM- pref. „împreună (cu)“, „spre ceva“, „alături“. (<fr. co/n, m/-, cf. lat. com < cum = cu)

CON¹-/CO-/COM- pref. „împreună (cu)“, „spre ceva“, „alături“. (<fr. co/n, m/-, cf. lat. com < cum = cu)

CON s.n. 1. Corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghi în jurul uneia dintre catetele sale; (p. ext.) obiect cu o astfel de formă; Con vulcanic = partea exterioară în formă de con (1), a unui vulcan; con de lumină = fascicul de raze care pleacă dintr-un punct luminos şi cade pe o suprafaţă. 2. Fructul coniferelor. [Pl. -nuri. / < lat. conus, gr. konos, cf. fr. cône].

con&3XE8;