DEPRÍNDERE, deprinderi, s.f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obişnuinţă, obicei. 3. Uşurinţă căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obişnuită într-o îndeletnicire oarecare; exerciţiu. – V. deprinde.

Deprindere ≠ dezvăţare

DEPRÍNDERE s. v. exerciţiu, învăţare, învă-ţătură, practică, studiu.

DEPRÍNDERE s. 1. v. aclimatizare. 2. v. însuşire. 3. v. obicei. 4. (mai ales la pl.) v. comportare. 5. (mai ales la pl.) v. tabiet. 6. v. fire.

depríndere s. f. (sil. -prin-) → prindere

DEPRÍNDER//E ~i f. 1) Însuşire dobândită cu timpul prin practică şi devenită trăsătură caracteristică; obicei; obişnuinţă. 2) Pricepere căpătată prin repetarea aceleiaşi activităţi; obişnuinţă. /v. a (se) deprinde