PÓZNĂ, pozne. s.f. (Pop. şi fam.) 1. Vorbă sau faptă care stârneşte râsul. 2. Situaţie, întâmplare etc. curioasă, ciudată; ciudăţenie. 3. Faptă regretabilă (dar lipsită de gravitate) comisă de cineva; împrejurare neplăcută pentru cineva. ♦ Farsă jucată cuiva. – Et. nec.

PÓZNĂ s. v. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare.

PÓZNĂ s. 1. v. glumă. 2. drăcie, drăcovenie, năzbâtie, ştrengărie, (pop.) drăcărie, (fam.) parascovenie. (S-a lăsat de ~e.) 3. v. farsă. 4. boroboaţă, ispravă, năzbâtie, năzdrăvănie, pocinog, şotie, trăsnaie, (reg.) boaţă, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărâmbă, (Mold. şi Bucov.) palotie, (prin Ban.) snoabă, (Mold., Bucov. şi Transilv.) tonoasă, (înv.) bosma. (Ce ~ a mai făcut?) 5. v. năzbâtie. 6. gafă, prostie. (Te rog să mă scuzi pentru ~ pe care am făcut-o fără să vreau.) 7. v. încurcătură. 8. v. ciudăţenie.

póznă s. f., g.-d. art. póznei; pl. pózne

PÓZN//Ă ~e f. 1) Faptă sau vorbă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; boroboaţă; năzbâtie; şotie; bazaconie; drăcie. 2) pop. Întâmplare sau situaţie ciudată; comedie. Mare ~. 3) Vorbă care provoacă hazul; vorbă năstruşnică. [G.-D. poznei] /Orig. nec.