RĂMĂŞÍŢĂ, rămăşiţe, s.f. 1. Ceea ce a rămas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, după ce a dispărut sau a fost utilizată cea mai mare parte; rest. ♢ Rămăşiţele pământeşti (sau trupeşti) = corpul neînsufleţit al unui om; cadavru. 2. Ceea ce a rămas neexecutat, neîmplinit dintr-o datorie, dintr-o obligaţie. 3. (Înv.) Ceea ce prisoseşte. 4. Ceea ce lipseşte până la cantitatea sau limita prevăzută. 5. (Înv.) Rezultatul unei scăderi; rest. – Rămas + suf. -iţă.

RĂMĂŞÍŢĂ s. v. coborâtor, descendent, diferenţă, moştenire, odraslă, pariu, patrimoniu, prinsoare, progenitură, rămăşag, rest, restanţă, scoborâtor, succesiune, urmaş, vită, vlăstar.

RĂMĂŞÍŢĂ s. 1. rest, (înv. şi reg.) rămăşitură, (Transilv.) mărădic, mont, (înv.) rămas. (O ~ din ceva ) 2. v. relicvă.

rămăşíţă s. f., g.-d. art. rămăşíţei; pl. rămăşíţe

RĂMĂŞÍŢ//A ~e f. 1) Parte de ceva rămasă neconsumată sau neutilizată; rest. ~ dintr-o pâine. 2) la pl. Parte a ceea ce s-a mai păstrat din ceva, care a existat mai înainte. ~ele unui oraş. ♢ ~e pământeşti corpul neînsuf-leţit al unui om. 3) înv. Număr care reprezintă rezultatul unei scăderi; rest. /rămas + suf. ~iţă