SFĂRÂMÁ, sfărâm, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăţi mici; a (se) fărâmiţa, a (se) zdrobi. ♢ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanţurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-şi sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăştia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma.

SFĂRẤMĂ, sfărâme, s.f. (Rar) Sfărâmătură. – Cf.  s f ă r â m a.

SFĂRÂMĂ s. v. fărâmă, firimitură.

SFĂRÂMÁ vb. v. canoni, căzni, chinui, consuma, crăpa, despica, distruge, forţa, frământa, munci, necăji, nimici, osteni, sforţa, sili, sparge, spinteca, strădui, tăia, trudi, zbate, zbuciuma.

SFĂRÂMÁ vb. 1. a zdrobi, (pop.) a zobi, (Ban. şi Transilv.) a zdroşi, (înv.) a zdruncina. (A ~ un obiect de pământ.) 2. a (se) fărâma, a (se) zdrobi, (rar) a (se) casa. (A ~ pahaul cu pumnul.) 3. a zdrobi, (pop.) a sparge. (A ~ o ceapă.) 4. a sparge, (reg.) a strica. (A ~ nuci, alune.) 5. a fă-râmiţa, a mărunţi, (rar) a amănunţi, (Ban. şi Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment în gură.) 6. a mărunţi, a pisa, a zdrobi, (înv. şi pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.) 7. v. zdrobi. 8. a (se) zdrobi, (înv. şi reg.) a (se) risipi. (Corabia s-a ~ de stânci.) 9. a se sparge, a se zdrobi. (Valurile se ~ de ţărm.) 10. v. nimici. *11. (fig.) a (se) destrăma, a (se) risipi, a (se) spulbera. (I-a ~ toate iluziile.)

sfărâmá vb., ind. prez. 1 sg. sfărâm, 3 sg. şi pl. sfărâmă, 1 pl. sfărâmăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. sfărâme

sfărâmă s. f., g.-d. art. sfărâmei; pl. sfărâme

A SFĂRÂMÁ sfărâm tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face să se sfărâme. 2) A face să eşueze; a zădărnici. ♢ ~ lanţurile robiei a scăpa de robie, dobândind libertatea. /Din fărâma

A SE SFĂRÂMÁ mă sfărâm intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-şi pierde integritatea, prefăcându-se în cioburi; a se sparge în bucăţi. 2) fig. (despre persoane) A depune maximum de efort (pentru realizarea unei acţiuni); a se strădui din răsputeri. /Din fărâma