STRIGÁT s.n. 1. Faptul de a striga. ♢ Strigatul catalogului = apelul nominal al elevilor, studenţilor etc. 2. Rostire de strigături la jocurile ţărăneşti. – V. striga.

STRÍGĂT, strigăte, s.n. 1. Cuvânt, şir de sunete emise de cineva cu voce ridicată; ţipăt, strigare. ♦ Invocare. 2. Anunţare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. 3. Sunet, şir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasăre. 4. Zgomot, larmă de voci; vociferare. ♦ Exclamaţie de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigătură. – Striga + suf. -ăt.

Strigăt ≠ şoaptă, tăcere

STRÍGĂT s. v. chiuit, chiuitură, strigătură.

STRÍGĂT s. 1. ţipăt, urlet, zbieret, (înv.) chemare, vreavă. (Încetează cu ~ ele!) 2. răcnet, ţipăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, ţipătură, (înv. şi reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sânt ~ele astea?) 3. v. chiot. 4. v. exclamaţie.

strigát s. n.

strígăt s. n., pl. strígăte

STRÍGĂT ~e n. 1) Sunet puternic (scos de om sau de unele animale); ţipăt; răcnet. 2) Semnal emis cu voce tare. 3) rar v. STRIGĂTURĂ. /a striga + suf. ~ăt