ACERÁ vb. I. v. acira.

ÁCERĂ, acere, s.f. (Reg.) Acvilă, pajură; vultur. – Lat. aquila.

ACERÁ vb. v. aştepta, iscodi, observa, pândi, spiona, urmări.

áceră s. f., g.-d. art. ácerei; pl. ácere

ÁCERĂ, -e s.f. Vultur, acvilă Var. aciră -Din lat. Ăquĩla

ACERÁ, acer vb. (înv. şi reg.) 1. A avea nădejde la ..., a aştepta să ..., a tinde spre ... 2. A fi în aşteptare, a aştepta; a pândi 3. A insista

ACERĂ, acere s.f. (reg.) Acvilă, vultur

áceră (-re), s.f. – Vultur, acvilă. – Var. aciră < Lat. ăquῐla (Puşcariu 10; REW 582; DAR); cf. prov. aigla, fr. aigle, cat. áliga, sp. águila, port. aguia. Cuvîntul rom. este rar, astăzi practic a dispărut. Nu apare în texte vechi nici autentic populare; astfel încît poate fi creaţie artificială, datorată vreunui filolog latinist din sec. XIX (după cum crede DAR; însă filologul avea , în acest caz, un excepţional simţ al limbii). Adevărul este că latiniştii din sec. XIX au inventat forma acvilă, s.f., care încă se mai foloseşte, în limbajul poetic şi heraldic, şi der. acvilin, adj. (vulturesc, ca ciocul acvilei, coroiat).

acerá (-r, -át), vb. – 1. A aştepta. – 2. (Banat) A pîndi. – Var. acina. < Lat. acināri (Graur, BL, IV, 64). Mai puţin probabilă der. propusă de Puşcariu, Dacor., II, 592, de la alb. kjëlloń „a avea grijă“. – Der. încina, vb. (a se odihni vitele); pe care DAR îl deriva greşit de la cină (cf. Graur, BL, VI, 152).

acerá (-r, -át), vb. – 1. A aştepta. – 2. (Banat) A pîndi. – Var. acina. Lat. acināri (Graur, BL, IV, 64). Mai puţin probabilă der. propusă de Puşcariu, Dacor., II, 592, de la alb. kjëlloń „a avea grijă“. – Der. încina, vb. (a se odihni vitele); pe care DAR îl deriva greşit de la cină (cf. Graur, BL, VI, 152).

ACERA vb. (Ban.) A aştepta. Acsĕr. Expecto. AC, 326. Etimologie necunoscută. Cf. alb. kĭăloni „observ”. Vezi şi acerat.