BAZACÓNIE, bazaconii, s.f. Lucru bizar, de mirare, de necrezut. ♦ (Fam.) Năzbâtie, poznă, ştrengărie. – Din sl. bezŭ-zakonije.

BAZACÓNIE s. v. abjecţie, fărădelege, infamie, josnicie, mişelie, mârşăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloşie.

BAZACÓNIE s. 1. v. ciudăţenie. 2. v. absurditate. 3. v. năzbâtie.

bazacónie s. f. (sil. -ni-e), art. bazacónia (sil. -ni-a), g.-d. art. bazacóniei; pl. bazacónii, art. bazacóniile (sil. -ni-i-)

BAZACÓNI//E ~i f. 1) Faptă sau vorbă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsite de gravitate; năzbâtie; poznă; boroboaţă; şotie. 2) Lucru bizar. [Art. bazaconia; G.-D. bazaconiei; Sil. -ni-e] /<sl. bezu-zakonije

bazacónie (-íi), s.f. – 1. (Înv.) Nedreptate, strîmbătate. – 2. Extravaganţă, lucru bizar, aiureală. Sl. bezakonije „nedreptate“ (Moklosich, Slaw. Elem., 14; Lexicon, 12; Şeineanu, Semasiol., 218), format de la zakonŭ „lege“ cu prefix privativ, de la gr. ἀνομία. Rom. a luat din sl. nu numai cuvîntul, ci şi modelul compunerii, reprodus în fără de lege şi în nelegiuire. Der. bezaconic, adj. (înv., criminal); bezaconui, vb. înv. (a săvîrşi nedreptăţi). Probabil aparţine aceluiaşi grup boscoană, s.f., cu var. bozgoană, boscoadă, bongoasă, borboană (farmece, magie) şi der. bosconiţă, s.f. (vrăjitoare) şi bosconi, vb. (a face farmece; a bombăni, a bodogăni). Bozgoană pare a fi simplu dublet al lui bazaconie, cu reducerea atonelor şi posibil cu influenţa lui blazgonie şi boboană. Totuşi, Diez, I, 128; Cihac, II, 623 şi Koerting 1259 relaţionează acest cuvînt cu gr. βασϰαίνω „a face farmece“. Derivarea nu este posibilă fonetic (cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275) cu toate acestea este repetată de DAR şi de Diculescu, Elemente, 474.