BOLOVÁN, bolovani, s.m. Piatră (voluminoasă şi grea) rotunjită prin rostogolirea ei de ape; pietroi. ♦ Bucată mare de pământ sau dintr-o materie solidă oarecare. Bolovan de sare. – Din bg. balvan.

BOLOVÁN s. pietroi, (reg.) pietroc, (prin Transilv.) bolf, (Transilv., Ban. şi Bucov.) bord, (prin Transilv.) bordan.

BOLOVÁN s. v. divinitate, dumnezeu, idol, zeitate, zeu.

bolován s. m., pl. bolováni

BOLOVÁN ~i m. Bucată mare şi compactă, dintr-un material solid (piatră, pământ etc.). /<bulg. balvan

bolován (-ni), s.m. – 1. (Înv.) Idol, statuie. – 2. Piatră, pietroi. – Var. balvan, bîlvan, bulvan, s.m. (Olt., şi Banat, buştean, trunchi; placă de bază, talpă). Sl. bolŭvanŭ „statuie, columnă“ (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Fremdw. 76; Lexicon, 11; DAR; Rosetti, GS, V, 161). Miklosich crede că acest cuvînt nu este propriu sl., ci de origine tăt., pe cînd Berneker 41 îl derivă din per. pahlawān „erou“ (› rom. pehlivan) şi îl explică prin monumentele ridicate în memoria morţilor iluştri. Explicaţia nu pare probabilă. Pe lîngă dificultăţile istorice, o contrazice ideea că un termen sl. de cultură a putut ajunge în rom. să însemne ceva material şi general, ca şi circumstanţa că sensul primar al cuvîntului sl. trebuie să fi fost probabil acela de „piatră“, înainte de a ajunge să însemne „statuie“; cf. cele spuse la bolf, şi rut. bouvan „masă informă“, slov., cr. balvan „stupid“, mag. bálvány „volum“, cuvinte imposibil de considerat der. de la un etimon comun „statuie“ sau „idol“. Var., din sb. slov. balvan „bîrnă“ (Hasdeu 3095). Der. bolovăni, bolohăni, vb. (a pietrui; a umfla; a holba, a căsca ochii), care a ajuns să se confunde cu der. de la bolocan; bolohăneală, s.f. (umflare, mai ales a sînilor); bolohănitură, s.f. (întărire); bolovăniş, s.n. (teren pietros, cu bolovani); bolovănos, adj. (cu mulţi bolovani).

Bolovan de rocă topită natural care rezistă la temperaturi mari, folosit in cuptoarele de baie cu abur sau ca greutate peste teascul din vasele de murături, nefiind descompus de sare.