CAŞ, (1) caşuri, s.n. (caşi, s.m.) 1. Produs alimentar preparat din lapte închegat şi stors de zer. 2. Substanţă lipicioasă care se formează în colţurile ciocului la puii de păsări. ♢ Expr. (Ir.) E cu caş(ul) la gură sau Încă nu i-a picat caşul de la gură, se spune despre un tânăr nepriceput, lipsit de experienţă (dar cu pretenţii). – Lat. caseus.

CÂŞ¹ interj. V. hâş.

CÂŞ², -Ă, câşi, -e, adj., adv.1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. şi adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câşi (pl. lui *câs < bg. kus „scurt“).

CÂŞ adj., s. v. ciung, ciunt.

caş s. n./s. m., (bucăţi) pl. cáşuri/caşi

câş adj. m., pl. câşi; f. sg. câşă, pl. câşe

CÂŞ interj. (se foloseşte pentru a alunga păsările domestice). /Onomat.

CAŞ ~uri n. 1) Produs alimentar obţinut din lapte (de oaie) închegat şi stors de zer. 2) Substanţă gălbuie care se formează în colţurile ciocului la puii de păsări. ♢ A fi cu ~ la gură a fi tânăr şi fără experienţă. /<lat. caseus

caş (-şuri), s.n. – 1. Produs alimentar din lapte închegat. – 2. Secreţie bucală la copii şi la puii de pasăre. – 3. (Trans. de Sud) Bucată, fragment. – Mr., megl. caş, istr. cǫş. Lat. caseus (Puşcariu 303; Candrea-Dens., 275; REW 1738; DAR); cf. it. cacio (sard. casu), sp. quoeso, port. queijo. – Der. căşar, s.m. (tipar pentru brînză); căşerie, s.f. (parte a stînei unde se prepară caşul); căşos, adj. (care seamănă cu caşul). – Compară cîşlegi, s.f. pl. (carnaval), mr. căşleadze, cîşleagă, de la caş cu vb. a lega sau mai probabil de la un caseum ligare (Puşcariu 376; DAR; Candrea-Dens., 288), cf. lat. med. casleu „mensis November“ în glosele de la Silos 67 şi cîrneleagă. De la pl. caşuri provine tc. kaşer „caş“ (Meyer, Türk. St., I, 56). De la căşar, pe care Puşcariu 304 îl deriva direct din lat. casearius (ipoteză abandonată în DAR), ngr. ϰασσιάρα (Meyer, Neugr. St., II, 75).