CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. şi intranz. A (se) mişca (puţin, lin) într-o parte şi în alta; a (se) legăna; a (se) agita (usor). ♢ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-şi mişca capul într-o parte şi în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A şovăi în mers, în mişcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beţiei etc.). ♦ Fig. A fi într-o situaţie critică, nesigură. 3. Tranz. şi refl. A (se) mişca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti.

CLĂTINÁ vb. 1. v. balansa. 2. a (se) mlădia. (Îşi ~ trupul.) 3. v. bălăbăni. 4. v. împletici. 5. v. cutre-mura. 6. v. zdruncina. 7. v. zgâlţâi. 8. (fig.) a zdruncina, a zgudui. (Mi-a ~ vechile convingeri.) 9. v. agita. 10. v. flutura. 11. v. clinti. 12. a (se) mişca, (înv. şi pop.) a (se) muta. (Nu se ~ nici o frunză.)

clătiná vb., ind. prez. 3 sg. clátină; conj. prez. 3 sg. şi pl. clátine

A SE CLĂTINÁ mă clátin intranz. 1) A se mişca uşor dintr-o parte în alta; a se legăna; a se agita; a se cumpăni; a se cutremura. 2) A merge cu paşi nesiguri, împleticindu-se (de slăbiciune, de băutură etc.); a şovăi. 3) fig. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a şovăi; a ezita; a se foi. /v. a se clăti

A CLĂTINÁ clátin tranz. A face să se clatine. /v. a clăti