CONDIŢIONÁ, condiţionez, vb. I. Tranz. 1. A fi condiţia, de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiţie, a face să depindă executarea lui de o condiţie, a-l supune uneia sau mai multor condiţii. ♢ A admite un lucru cu anumite condiţii, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligaţii. [Pr.: -ţi-o-]. – Fr. conditionner.

CONDIŢIONÁ, condiţionez, vb. I. Tranz. 1. A constitui condiţia de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru, a provoca ceva. 2. A limita valabilitatea unui act printr-o condiţie, a face să depindă executarea lui de o condiţie, a-l supune uneia sau mai multor condiţii. ♦ A admite un lucru cu anumite condiţii, sub rezerva îndeplinirii unei anumite obligaţii. [Pr.: -ţi-o-] – Din fr. conditionner.

CONDIŢIONÁ vb. a determina. (Factori care ~ producerea fenomenului.)

condiţioná vb. (sil. -ţi-o-), ind. prez. 1 sg. condiţionéz, 3 sg. şi pl. condiţioneáză

A CONDIŢION//Á ~éz tranz. 1) (fapte, fenomene etc.) A determina printr-o condiţie. 2) (acţiuni, stări de lucruri) A accepta cu anumite condiţii. 3) (valabilitatea unor acte) A supune unei condiţii. [Sil. -ţi-o-] /<fr. conditionner

CONDIŢIONÁ cb. tr. 1. a constitui condiţia de care depinde ceva; a fi cauza unui lucru. 2. a supune valabilitatea unui act unor condiţii. o a adminte (ceva) sub rezerva anumitor condiţii. (<fr. conditionner)

CONDIŢIONÁ vb. I. tr. 1. A constitui condiţia de care depinde ceva; a provoca ceva. 2. A supune valabilitatea unui act unor condiţii. ♦ A admite (ceva) sub rezerva anumitor condiţii. [Pron. -ţi-o-. / < fr. conditionner, cf. it. condizionare].