CONSTRÚCŢIE, construcţii, s.f. 1. Clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care serveşte la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casă, edificiu, clădire. 2. Faptul de a construi. ♢ Loc. adj. şi adv. În construcţie = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcătuire, compunere, structură. 3. (La pl.) Ramură a economiei naţionale care are ca obiect efectuarea de construcţii (1); ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea şi executarea construcţiilor. ♢ Construcţii de maşini = ramură de bază a industriei care produce maşini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramură a ştiinţelor care se ocupă cu studiul, proiectarea şi construirea instalaţiilor, maşinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele în propoziţii şi propoziţiile în fraze. – Din fr. construction, lat. constructio.

CONSTRÚCŢIE s. 1. v. construire. 2. v. casă.

constrúcţie s. f. (sil. -ţi-e), art. constrúcţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. constrúcţiei; pl. constrúcţii, art. constrúcţiile (sil. -ţi-i-)

CONSTRÚCŢI//E ~i f. 1) Proces de construire. 2) Obiectiv care se construieşte. 3) Obiectiv construit. 4) Ansamblu al tehnologiilor care permit construirea diferitelor obiective. 5) Industrie care se ocupă de construirea diferitelor obiective. 6) lingv. Grup stabil de cuvinte. 7) Mod de eşalonare a cuvintelor în propoziţii şi a propoziţiilor în fraze. [Art. construcţia; G.-D. construcţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. construction, lat. constructio, ~onis

CONSTRÚCŢIE s.f. 1. Faptul de a construi: construire. ♦ Alcătuire, compunere. 2. (Concr.) Lucru construit, clădire, lucrare, edificiu. 3. Aranjamentul, aranjarea cuvintelor potrivit regulilor gramaticale ale unei limbi. [Gen. -iei, var. construcţiune s.f. / cf. fr. construction, lat. constructio].

constructie taraneasca mica, saracacioasa, surpatura.

CONSTRÚCŢIE s. f. 1. faptul de a construi; construire. ♢ alcătuire, compunere. 2. clădire, lucrare, edificiu. ♢ (pl.) ramură a economiei naţionale care are ca obiect executarea clădirilor. 3. ĩi de maşini = ramură a industriei care produce maşini, unelte, instalaţii, utilaje. 4. grup (stabil) de cuvinte între care există anumite raporturi gramaticale. ♢ mod de aranjare a cuvintelor în propoziţie şi a propoziţiilor în frază. (<fr. construction, lat. constructio)

Constructie de lemn învechită şi părăsită, casă părăsită