CRUŢÁ, cruţ, vb. I. Tranz. 1. A ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de ..., a avea milă. ♢ Expr. A cruţa viaţa cuiva = a lăsa pe cineva în viaţă (după ce-i fusese hotărâtă moartea). 2. A trata (pe cineva) cu înţelegere; a menaja. ♦ A păzi, a feri. 3. A folosi, a consuma un obiect cu prevedere; a economisi. 4. (Înv.) A se codi, a ezita. – Et. nec.

CRUŢÁ vb. 1. v. absolvi. 2. a menaja, (înv. fig.) a înconjura. (Îl ~ cât putea de griji.) 3. v. menaja. 4. v. precupeţi.

CRUŢÁ vb. v. codi, ezita, pregeta, şovăi.

cruţá vb., ind. prez. 1 sg. cruţ, 3 sg. şi pl. crúţă

A CRUŢÁ cruţ tranz. 1) (persoane) A scuti de o pedeapsă; a scuti iertând greşelile. ♢ ~ viaţa cuiva a lăsa în viaţă pe cineva după ce a fost osândit la moarte. 2) (persoane) A trata cu înţelepciune; a menaja. 3) (bani, provizii etc.) A consuma cu economie; a economisi. 4) (obiecte) A folosi cu moderaţie, pentru a avea pe mai mult timp. 5) (sănătatea, eforturi etc.) A păstra cu grijă. /Cuv. autoht.