DEMONSTRÁŢIE, demonstraţii, s.f. 1. Dovedire, pe bază de argumente şi de exemple concrete, a realităţii unui fapt; demonstrare, argumentare. ♦ Şir de calcule, de raţionamente etc. prin care se dovedeşte adevărul unei teoreme sau conţinutul unei formule. 2. Procedeu de adâncire deductivă a adevărului unui enunţ. 3. Manifestaţie publică cu caracter politic-social. 4. Exteriorizare a unui sentiment. ♦ Demonstraţie de forţă = concentrare şi desfăşurare a unor forţe militare cu scopul de a intimida. – Din fr. démonstration, lat. demonstratio, (3) după rus. demonstraţiia.

DEMONSTRÁŢIE s. 1. v. confirmare. 2. v. manifes-taţie.

demonstráţie s. f. (sil. -ţi-e), art. demonstráţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. demonstráţiei; pl. demonstráţii, art. demonstráţiile (sil. -ţi-i-)

DEMONSTRÁŢI//E ~i f. 1) Operaţie de dovedire, pe bază de argumente şi de exemple, a evidenţei unui fapt. 2) Raţionament prin care se dovedeşte adevărul unei teoreme sau al unei judecăţi. 3) Metodă intuitivă de învăţământ constând în explicarea unui fenomen prin prezentarea sau producerea lui în faţa elevilor. 4) Ieşire în masă a populaţiei în stradă pentru a-şi exprima aprobarea sau protestul faţă de cineva sau ceva; manifestaţie publică. ~ paşnică. ~ de solidaritate. 5) mil. Manevră cu scopul de a intimida sau de a înşela inamicul. 6) Exteriorizare a unei atitudini sau a unui sentiment. [Art. demonstraţia; G.-D. demonstraţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. démonstration; lat. demonstratio, ~onis

DEMONSTRÁŢIE s.f. 1. Raţionament prin care se probează adevărul unei teoreme, al unei judecăţi etc. 2. Manifestare, exteriorizare a unui sentiment, a unei atitudini etc. ♦ Manifestaţie de masă cu caracter politic. 3. (Mil.) Exerciţiu tactic prin care se urmăreşte înşelarea inamicului. 4. (Lit.) Procedeu de compoziţie constând în descrierea unui fapt particular, povestirea unui eveniment etc. [Gen. -iei, var. demonstraţiune s.f. / cf. lat. demonstratio, fr. démonstration].