DÓINĂ, doine, s.f. Poezie lirică specifică folclorului românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă, de dragoste etc., fiind însoţită, de obicei, de o melodie adecvată; specie muzicală a creaţiei folclorice româneşti, având caracteristicile de mai sus. – Et. nec.

DÓINĂ s. (prin Transilv. şi Maram.) horă.

dóină s. f. (sil. doi-), g.-d. art. dóinei; pl. dóine

DÓIN//Ă ~e f. Cântec popular liric care exprimă diferite sentimente (de dor, jale, dragoste etc.). [Sil. doi-nă] /Orig. nec.