GUNÓI¹, gunoaie, s.n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se aruncă. 2. Baligă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept aşternut, întrebuinţată ca îngrăşământ agricol organic. 3. Fir de pai, scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepădătură. – Din sl. gnoĩ.

GUNOͲ, gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrăşa pământul cu gunoi¹ (2). 2. Tranz. şi refl. (Despre păsări) A-şi depune excrementele (murdărind ceva). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă). – Din gunoi¹.

GUNÓI s. v. lepădătură.

GUNÓI s. 1. impuritate, murdărie, necurăţenie, (prin Ban. şi Transilv.) bucluc, (Mold. şi Transilv.) goz, (prin Olt.) smian, (prin Bucov. şi Transilv.) şteah, (înv.) şterc. (Se strânsese mult ~.) 2. v. băligar.

gunói s. n., pl. gunoáie

gunoí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. gunoiésc, imperf. 3 sg. gunoiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. gunoiáscă

A GUNO//Í ~iésc tranz. 1) (pământ cultivat) A îngrăşa cu gunoi de grajd. 2) (despre păsări) A murdări cu găinaţ. /Din gunoi

GUN//ÓI ~oáie n. 1) Resturi murdare sau inutile, care se aruncă. ♢ A (nu) scoate ~oiul din casă a (nu) vorbi în prezenţa unor persoane străine despre lucruri compromiţătoare din familie sau din colectiv. A-i sta cuiva ca ~oiul în ochi a supăra pe cineva. 2) Băligar care este folosit ca îngrăşământ agricol. 3) fig. depr. Om de nimic; persoană degradată; lepădătură. /<sl. gnoi

gunoi materie reciclabila