HODOROGÍ, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, mai ales despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare şi fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se şubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrâneţe. – Din hodorog¹.

HODOROGÍ vb. 1. v. hurui. 2. v. zgâlţâi.

HODOROGÍ vb. v. degrada, deteriora, flecări, îndruga, învechi, pălăvrăgi, ramoli, răguşi, sporovăi, strica, trăncăni, uza.

hodorogí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hodorogésc; imperf. 3 sg. hodorogeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hodorogeáscă

A SE HODOROG//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte) A se deteriora prin exploatare excesivă. 2) fig. fam. (despre persoane) A-şi pierde vigoarea fizică sau/şi intelectuală; a se şubrezi; a se ramoli. /Din hodorog

A HODOROG//Í ~ésc intranz. 1) A face să se hodorogească. 2) (despre vehicule în mişcare sau obiecte în rostogolire) A produce un zgomot puternic şi supărător. 3) fig. fam. (despre persoane) A face zgomote căutând insistent ceva. 4) fig. fam. (despre persoane) A vorbi zgomotos, mult şi fără rost. /Din hodorog