TOTÁL, -Ă, (1) totali, -e, adj., (2) totaluri, s.n. 1. Adj. Care cuprinde totul; întreg, complet; general. ♦ Fig. Cât se poate de mare; deplin, desăvârşit. 2. S.n. Sumă rezultată dintr-o adunare. ♢ Loc. adv. În total = una peste alta, peste tot, cu totul. ♦ Întreg rezultat din reunirea părţilor. – Din fr. total.

Total ≠ parţial

TOTÁL adj., adv., s. 1. adj. v. exhaustiv. 2. adj. v. întreg. 3. adv. v. integral. 4. adj. v. absolut. 5. adj. v. nemărginit. 6. adj. v. deplin. 7. s. (MAT.) v. sumă. 8. s. v. număr. 9. s. v. totalitate. 10. adj. global. (Rezultat ~.) 11. adj. absolut, suveran. (Un dispreţ ~.) 12. adj. v. neprecupeţit. 13. adv. v. totalmente.

totál adj. m., pl. totáli; f. sg. totálă, pl. totále

totál s. n., pl. totáluri

TOTÁL¹ ~uri n. 1) Rezultat al unei adunări; sumă. ♢ În ~ adunând toate la un loc; de tot; în ansamblu. 2) Ansamblu pe care îl constituie mai multe părţi împreună. /<fr. total

TOTÁL² ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziţie cu parţial) Care include toate elementele necesare; desăvârşit; deplin; întreg; complet. Distrugere ~ă. 2) fig. Care este deosebit de mare; deplin; desăvârşit; complet. Indiferenţă ~ă. /<fr. total

TOTÁL, -Ă adj. Care cuprinde totul; întreg, complet. ♦ (Fig.) Deplin, desăvârşit. // s.n. 1. (Mat.) Rezultatul unei adunări; sumă. ♦ Cantitate întreagă. 2. Totalitate, ansamblu. [Cf. fr. total, lat. totalis].