IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. şi refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o uşoară congestie sau o inflamaţie dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.

IRÍTĂ, irite, s.f. Inflamaţie a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracţia pupilei, decolorarea irisului etc. – Din fr. iritis.

IRITÁ vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.

iritá vb., ind. prez. 1 sg. irít, 3 sg. şi pl. irítă

irítă s. f., pl. iríte

A SE IRITÁ mă irít intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre ţesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritaţie. /<fr. irriter, lat. irritare

A IRITÁ irít tranz. A face să se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare

iríţă s.f. (reg.) 1. torţel, cuscută, iniţă. 2. grâu roşu de vară.

IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamaţie uşoară. [P.i. irít. / < fr. irriter, it., lat. irritare].

IRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamaţie a irisului. [Cf. fr. iritis, it. irite].