LÍPSĂ, lipsuri, s.f. 1. Faptul de a nu se afla într-un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obişnuit); absenţă. ♢ Loc. adv. (Jur.) În lipsă = în contumacie. ♢ Loc. prep. În (sau din) lipsă de... = nefiind, neavând ceva, din pricină că lipseşte. În lipsa (cuiva sau a ceva) = cât timp (sau în timp ce) cineva sau ceva lipseşte. ♢ Expr. Mai bine lipsă = mai bine deloc, mai bine renunţ. A duce lipsă (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficientă). ♦ (Adjectival) Care lipseşte, absent. Lipsă la apel. 2. Lucru care lipseşte dintr-un ansamblu. 3. Faptul de a avea lacune, scăderi, deficienţe, defecte; lacună, scădere, deficienţă, defect al cuiva sau a ceva. 4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, sărăcie. 5. (Înv. şi reg.) Necesitate, trebuinţă. ♢ Loc. adj. De lipsă = necesar, indispensabil. Am înşirat toate cele ce-mi sunt de lipsă. [Pl. şi: (înv.) lipse] – Din lipsi (derivat regresiv).

Lipsă ≠ îndestulare, prezenţă, prisos, surplus

LÍPSĂ s. v. necesitate, nevoie, trebuinţă.

LÍPSĂ s., adj. 1. s. v. absenţă. 2. adj. v. absent. 3. s. v. gol. 4. s. v. manco. 5. s. (FIN.) deficit, minus. (Are în casă o ~ de câteva milioane de lei.) 6. s. insuficienţă, sărăcie, (înv.) neajungere. (~ de legume pe piaţă.) 7. s. v. sărăcie. 8. s. v. defect.

lípsă s. f., g.-d. art. lípsei; pl. lípsuri

LÍPS//Ă ~uri f. 1) Stare când cineva sau ceva nu se află în locul unde ar fi trebuit să se afle. 2) Ceea ce lipseşte cuiva sau din ceva. ~ de bani. [G.-D. lipsei] /v. a lipsi

Lipsă de voin ă, de spontaneitate, de ini iativă.

lipsa de abilitate, conditie a celui care este dizabil, handicap(sinonim)

Lipsa unei structuri sau functii, rezultata in urma unei maladii, accident in evolutia normala sau carente psiho-afective.

lipsa congenitala de pleoape

Lipsa de maturaţie a mişcării active.