MĂRĂCÍNE, mărăcini, s.m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul ţepos al unor asemenea plante; p.restr. ghimpe, ţeapă, spin (al acestor plante). ♢ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-şi găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniş. [Var.: mărăcín s.m., mărăcínă s.f.] – Lat. marrucina.

MĂRĂCÍNE s. v. măceş, păducel, porumbar, porumbel, sorb.

MĂRĂCÍNE s. 1. (BOT.) spin, (înv.) rug. (Mătură de ~i.) 2. v. spin. 3. (la pl.) v. mărăciniş.

mărăcíne s. m., art. mărăcínele; pl. mărăcíni

MĂRĂCÍN//E ~i m. Arbust a cărui tulpină este acoperită cu ghimpi sau cu ţepi. ♢ A sta (ca) pe ~i a nu mai avea răbdare; a se grăbi undeva. A trăi ca pe ~i a) a trăi în neînţelegere; b) a o duce greu. /<lat. marrucina