MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care a împlinit vârsta legală pentru a putea beneficia prin lege de drepturi civile şi politice depline. 2. Foarte important, principal. ♦ (Log.: în sintagmele) Termen major = predicatul concluziei unui silogism. Premisă majoră = premisă care conţine termenul major al silogismului. 3. (Înv.; Mil.; în sintagmele) Sergent major v. sergent. Plutonier major (şi substantivat, m.) v. plutonier. 4. (Muz.; în sintagma) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod care cuprinde cinci tonuri şi două semitonuri. – Din fr. majeur.

Major ≠ minor, minuscul, marginal

MAJÓR adj., s. 1. adj. (înv.) vârstnic. (O persoană ~.) 2. s. v. plutonier major. 3. adj. (MUZ.) dur. (Do ~.)

MAJÓR adj. v. adânc, capital, considerabil, crucial, decisiv, esenţial, fundamental, hotărâtor, important, însemnat, organic, primordial, profund, radical, serios, structural, substanţial, vital.

majór adj. m., pl. majóri; f. sg. majóră, pl. majóre

majór s. m., pl. majóri

MAJÓR ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care a atins vârsta majoratului. 2) Care se caracterizează prin importanţă deosebită; foarte important. /<fr. majeur, major. lat. major

MAJÓR, -Ă adj. 1. Ajuns la majorat. 2. Principal, de mare importanţă. 3. (Muz.) Gamă majoră sau mod major = gamă sau mod din cinci tonuri şi două semitonuri, situate între treptele a treia şi a patra, a şaptea şi a opta. 4. (Log.) Termen major = predicatul concluziei unui silogism; premisă majoră = premisa care conţine termenul major. [< fr. majeur, cf. lat. maior – comparativul lui magnus].