OŢELÍ, oţelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mări duritatea unei piese metalice prin călire. 2. Tranz. şi refl. Fig. A (se) întări, a (se) fortifica; a (se) căli. 3. Refl. (Reg.) A se ameţi de băutură, a se îmbăta. – Din oţel.

OŢELÍ vb. 1. v. căli. 2. a căli, (reg.) a pânzui. (A ~ tăişul unui instrument metalic.)

OŢELÍ vb. v. ameţi, chercheli, fortifica, îmbăta, întări, turmenta.

oţelí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. oţelésc, imperf. 3 sg. oţeleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. oţeleáscă

A OŢEL//Í ~ésc tranz. 1) (metale sau aliaje metalice) A face dur şi rezistent supunând unei operaţii consecutive de încălzire puternică şi de răcire bruscă; a căli. 2) A face să se oţelească. /Din oţel

A SE OŢEL//Í mă ~ésc intranz. A deveni puternic şi rezistent (prin adaptarea la diverse greutăţi); a se căli. /Din oţel