OCÁRĂ, ocări, s.f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, ruşinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situaţie ruşinoasă, dezonorantă în care se află cineva; ruşine, dezonoare. ♢ Loc. adj. De ocară = compromiţător, jignitor, ruşinos. ♢ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs şi de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreţ, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv).

Ocară ≠ laudă

OCÁRĂ s. v. admonestare, ceartă, certare, dezonoare, dojană, dojenire, imputare, înjurătură, morală, mustrare, necinste, observaţie, reproş, ruşine.

OCÁRĂ s. 1. blestem, imprecaţie, (livr.) maledicţie. (Poeziile conţineau multe ~.) 2. batjocură, ruşine, (înv. şi pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a făcut de ~.) 3. afront, injurie, insultă. jignire, ofensă, ruşine, umilinţă, (livr.) ultraj, vexaţiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.)

ocáră s. f., g.-d. art. ocării; pl. ocări

OCÁRĂ ocări f. Mustrare umilitoare; doja-nă jignitoare; batjocură. Cuvinte de ~. ♢ A ajunge de ~a se face de râs. v. A OCĂRÎ. /Din a ocărî