PĂDUCÉL, păducei, s.m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în bucheţele, cu fructe comestibile, care se cultivă şi ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). 2. Insectă parazită care trăieşte pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor. – Din lat. *peducellus.

PĂDUCÉL s. v. bătătură, clavus, lichen, panariţiu, sorb.

PĂDUCÉL s. 1. (BOT.; Crataegus monogyna) (reg.) căcădară, gherghin, mărăcine. 2. (BOT.; Crataegus oxycantha) (reg.) gherghim, măceş, (înv.) ramn. 3. (MED.) (reg.) bătătură, funigel, furnicel, must, păduchelniţă, trântitură. (~ la talpa piciorului.)

păducél s. m., pl. păducéi

PĂDUCÉ//L¹ ~i m. Arbust (mai rar arbore) spinos, cu frunze lombate, cu flori albe şi cu fructe cărnoase, comestibile, de culoare roşie, brună sau neagră. /<lat. peducellus

PĂDUCÉ//L² ~i m. pop. Boală de piele la tălpi sau la degetele picioarelor, care se manifestă printr-o mâncărime puternică. /<lat. peducellus