PROBÁ, probez, vb. I. Tranz. 1. (Folosit şi absol.) A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare, pentru a vedea dacă este corespunzător unui scop, unor cerinţe etc.; a încerca un obiect de îmbrăcăminte, de încălţăminte etc. 2. A dovedi, a demonstra (cu probe), a pune în evidenţă. – Din lat. probare.

PRÓBĂ, probe, s.f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ♢ Probă cu martori = susţinere prin martori a unei afirmaţii în faţa instanţelor de judecată. ♢ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acţiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplineşte condiţiile cerute; încercare; verificare. ♢ Loc. adj. şi adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potriveşte. ♦ Spec. Încercare a unei maşini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcţionare). ♦ Fiecare dintre părţile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiţii mai mari. 3. Repetiţie (făcută în vederea unei reprezentaţii artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactităţii unei operaţii aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eşantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcţiei unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).

PRÓBĂ s. v. corectură, repetiţie.

PRÓBĂ s. 1. v. confirmare. 2. v. dovadă. 3. (JUR.) dovadă, mărturie, probaţiune. (O ~ adusă în sprijinul împricinatului.) 4. dovadă, indicaţie, indiciu, mărturie, pildă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. şi reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul...) 5. v. verificare. 6. v. ex-periment. 7. (MAT.) verificare. (~ unei împărţiri.) 8. v. analiză. 9. v. examen. 10. v. mostră. 11. v. eşan-tion.

PROBÁ vb. v. învăţa, memora, memoriza, repeta.

PROBÁ vb. 1. v. verifica. 2. v. experimenta. 3. a în-cerca, a verifica, (înv.) a ispiti. (A ~ sentimentele cuiva.) 4. v. confirma. 5. v. demonstra. 6. a argumenta, a demonstra, a dovedi, a întări, a susţine. (Şi-a ~ temeinic ideile.)

probá vb., ind. prez. 1 sg. probéz, 3 sg. şi pl. probeáză

próbă s. f., g.-d. art. próbei; pl. próbe

A PROB//Á ~éz tranz. 1) (persoane, obiecte) A supune unei probe (pentru a stabili, dacă corespunde anumitor cerinţe); a încerca. ~ un actor. ~ un palton. 2) A adeveri prin raţionamente sau prin fapte concrete; a dovedi; a demonstra; a arăta; a atesta. Experimentele ~ează presupunerile teoretice. /<lat. probare

PRÓB//Ă ~e f. 1) Fapt care serveşte la confirmarea unui adevăr; dovadă; mărturie. 2) Acţiune prin care se constată dacă cineva sau ceva corespunde anumitor cerinţe; încercare. 3) Fiecare dintre etapele unui examen. 4) Întrecere în cadrul unei competiţii sau al unui gen de sport. 5) Parte dintr-un material sau dintr-o substanţă după care se poate stabili calitatea întregului; mostră; eşantion. [G.-D. probei] /<lat. proba

(proba) ας

PROBÁ vb. I. tr. 1. A dovedi, a demonstra (cu probe). 2. A pune la probă; a încerca. [< lat. probare].

PRÓBĂ s.f. 1. Încercare; (examen de) verificare. ♦ Metodă prin care se constată justeţea unui calcul. ♦ Întrecere. 2. Parte dintr-un material care se supune analizei spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material; mostră, eşantion. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 3. Dovadă, mărturie. [< lat. proba].