PROST͹, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-şi pierde puterea de gândire, inteligenţa, a deveni prost; a se tâmpi. ♦ (Fam.; despre oameni) A avea o comportare nenaturală, afectată, plină de mofturi, de pretenţii; (fam.) a se fandosi, a se izmeni (1). ♦ Refl. şi tranz. A-şi pierde sau a face să-şi piardă cumpătul, dreapta judecată; a (se) zăpăci. ♦ (Despre lucruri) A-şi pierde din calităţi, din valoare, a nu mai corespunde scopului. 2. Tranz. (Fam.) A induce pe cineva în eroare, a-l duce cu vorba; a păcăli, a înşela. – Din prost.

PROSTͲ, prostesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A cerşi. – Din sl. prostiti „a ierta“.

PROSTÍ vb. v. abdica, cere, cerşi, demisiona, milogi.

PROSTÍ vb. 1. a (se) îndobitoci, a (se) tâmpi, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. şi Olt.) a (se) tonti. (Viaţa pe care o duce l-a ~ de tot.) 2. v. idiotiza. 3. v. afecta. 4. v. înşela. 5. a se degrada. (Marfa asta s-a ~ de tot.)

prostí (a deveni prost, a cerşi) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. prostésc, imperf. 3 sg. prosteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. prosteáscă

A PROST//Í ~ésc tranz. 1) A face să se prostească. 2) fam. A trata ca pe un prost (păcălind, înşelând). /Din prost

A SE PROST//Í mă ~ésc intranz. 1) (de- spre persoane) A deveni prost; a pierde inteligenţa; a se năuci; a se tâmpi. 2) A ajunge în stare de buimăceală; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci. 3) fam. A avea o comportare afectată, plină de mofturi. /Din prost