RĂPÍ, răpesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua cu sila pe cineva, a duce cu sine în mod silnic pe cineva; a fura. ♦ A lua pe cineva dintre cei vii, a curma viaţa cuiva. ♦ A smulge pe cineva dintr-un loc. 2. A lua (prin abuz) ceva, a se face stăpân pe un bun material care aparţine altuia; a jefui. ♦ A cotropi (un teritoriu, o ţară etc.). ♦ Fig. A lipsi pe cineva de..., a smulge ceea ce i se cuvine, ceea ce îi revine cuiva. 3. Fig. A fermeca, a încânta, a vrăji, a captiva. [Var.: (înv. şi pop.) hrăpí vb. IV] – Din lat. rapire (= rapere).

RĂPÍ vb. 1. a lua. (Gangsterii au ~t-o din parc.) 2. a fura. (Îşi ~ logodnica.) 3. a jefui, a prăda, (înv.) a răpşti. (Le ~ întreaga agoniseală.) 4. a smulge. (Duşmanul le-a ~ o parte din ţară.) 5. v. în-cânta.

răpí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. răpésc, imperf. 3 sg. răpeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. răpeáscă

A RĂP//Í~ésc tranz. 1) (fiinţe) A lua cu forţa, ducând cu sine şi ţinând în stăpânirea sa; a fura. 2) fig. (mai ales despre moarte) A lipsi de zile (smulgând dintre cei vii). ♢ ~ viaţa (sau zilele) a ucide. 3) (bunuri mate-riale) A-şi însuşi prin abuz de putere; a lua cu forţa, însuşindu-şi în mod ilegal; a fura. ~ teritorii străine. 4) A face să nu mai posede. ~ liniştea. 5) fig. (persoane) A ademeni prin farmec; a atrage, cucerind atenţia şi seducând. Lectura l-a răpit complet. ♢ ~ inima a cuceri dragostea. /<lat. rapire

răpí, răpésc, vb. IV (reg.) a săpa adânc.