RECONSTITUÍRE, reconstituiri, s.f. Acţiunea de a reconstitui şi rezultatul ei. 1. Recompunere. 2. Refacere a unor acte de stare civilă pierdute, distruse sau aflate în străinătate, de unde nu pot fi obţinute. 3. (Jur.) Restabilire a împrejurărilor în care s-a comis o infracţiune. 4. (Ling,) Reconstrucţie. – V. reconstitui.

RECONSTITUÍRE s. 1. întregire, recompunere, refacere, (rar) reconstituţie. (~ părţilor unui animal fosil.) 2. v. reconstrucţie.

reconstituíre s. f. constituire

RECONSTITUÍRE s.f. Acţiunea de a reconstitui şi rezultatul ei; restabilire; reconstrucţie. ♦ (Lingv.) Stabilire cu ajutorul comparaţiei a formei unui cuvânt neatestat dintr-o fază mai veche a unei limbi sau a formei unui cuvânt neatestat dintr-o limbă pe baza legilor de corespondenţă fonetică; reconstrucţie, reconstruire. [< reconstitui].